Modernismul.Curent literar

Revista Sburatorul.

        Modernismul este un curent literar initiat la noi in 1919 de Eugen Lovinescu, a carui doctrina porneste de la ideea ca exista "un spirit al veacului" care impune o dezvoltare simultana a civilizatiilor,pledand pentru un proces de sincronizare a literaturii romane cu literatura europeana.Modernismul se refera la principalele elemente innoitoare in poezie,proza si critica literara pe care doctrina lovinesciana le propune.
       Trasaturile acestui curent literar sunt urmatoarele:negarea valorilor poetice,refuzul capodoperelor si al ideilor de frumos,de perfectiune,ruptura de trecut,revolta si libertatea de exprimare,originalitatea si tendinta de a soca,starea de conflict intre luciditate si spaimele necunoscutului,luciditatea,efortul prin care gandirea isi cucereste adevarurile,problematica constiintei nelinistite,aspiratia spre regasirea echilibrului originar.
      In literatura romana Eugen Lovinescu teoretizeaza asupra modernismului in revista “ Sburatorul ” si in cenaclul cu acelasi titlu. Revista “ Sburatorul ” apare la Bucuresti intre anii 1919-1922 si apoi intre 1926-1927. Il are ca si conducator pe Eugen Lovinescu. Cenaclul “ Sburatorul ” are o existenta mai indelungata intre 1919-1947. Obiectivele gruparii erau:
- promovarea tinerilor scriitori
- imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia literaturii romane.
    Primul obiectiv s-a realizat prin lansarea unor nume ca Ion Barbu, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, George Calinescu, Pompiliu Constantinescu.Al doilea obiectiv a cunoscut un proces mai indelungat de constituire si consta in dezvoltarea coptiilor lui Eugen Lovinescu.
Dintre colaboratorii la revista, "Sburatorul " amintim : Ion Barbu,Ilarie Vorunca si Tristan Tara.
   Lovinescu este recunoscut intemeietorul modernismului romanesc si pt cele 3 teorii ale sale:teoria imitatie,teoria sincronismului si teoria mutatilor valorilor estetice.
 Teoria imitatiei replica la teoria formelor fara fond si este teoretizata dupa teoria popoarelor tinere a lui Gabriel Tard.
Teoria sincronismului are la baza relierea literaturi romane la civilizatiile europene,la spiritul veacului: " exista un spirit al veacului ",explicat prin factori psihologici si morali care imprima un proces de modernizare,de omogenizare a civilizatiilor,de integrare a acestora intr-un ritm de dezvoltare sincronica.
Teoria mutatiei valorilor estetice este o teorie lovinesciana derivata din aceea de sincronism ,prin care se postuleaza ca in functie de spiritul veacului de influentele si interfetele culturale,de schimbarea gustului artistic al receptorilor actului de cultura,valoarea estetica,deveni o masura variabila,unele opere dobandind straluciri noi,altele in desuetitudine.
       Volumul Joc secund,publicat in anul 1930,se deschide cu poezia Din ceas dedus,al carui titlu a fost inlocuit de editori in 1964,cu titlul volumului.

Eugen Lovinescu(1881-1943).

Cuvântul "Joc" din titlu sugerează „o combinaţie a fanteziei, liberă de orice tendinţă practică"4, iar asocierea adjectivului «secund» plasează jocul în zona superioară a esenţelor ideale.
     Tema poeziei exprima, in principal, ideea lumii purificate prin reflectarea in oglinda, ideea autocunoasterii si ideea actului intelectual ca afectivitate lirica.
    Substantivul „ceas" de la începutul poeziei aparţine câmpului semantic al timpului, dar este timpul neclintit, fără curgere.
rimul vers al strofei întâi conţine epitetul metaforic situat într-o inversiune „calmă creastă", figură de stil ce desemnează, lumea Ideilor în sensul pe care Platon îl dădea acestui concept. Ion Barbu îşi propune să evoce o lume reflectată în oglindă, căci cel ce priveşte icoanele lămurite în apele ei înregistrează imaginile unor imagini. Arta este pentru Barbu „un zbor invers", întors spre profunzimea elementelor lumii, spre esenţele nevăzute ale lucrurilor.
        In strofa a doua, „într-o metaforă concentrată, Ion Barbu reia muzica de sfere eminesciană, permutând marea de stele în oceanul lichid ce-şi plimbă aştrii scufundaţi (meduzele) sub «clopotele verzi»"9. Finalul îl aduce pe poet din ipostaza intelectuală a lui Hermes, în aceea lirică a lui Orfeu. „Căntecul său rămâne „ascuns", accesibil doar iniţiaţilor.
      Prin urmare, „Poezia (adâncul acestei calme creste) este o ieşire (dedus) din contingent (din ceas) în pură gratuitate (mântuit azur), joc secund, ca imagine .a cirezii în apă. Este un nadir latent, o oglindire a zenitului în apă, o sublimare a vieţii prin retorsiune."