Simbolismul.Curent literar

Jean Moréas(1856-1910).

 
        Simbolismul este un curent literar aparut în Franta ca reactie împotriva parnasianismului, a romantismului retoric si a naturalismului, promovând conceptul de poezie moderna. Jean Moreas publică, la 18 septembrie 1886, în suplimentul literar al ziarului Le Figaro, o scrisoare intitulată Le Symbolisme, devenită manifestul literar al noii mişcări şi în care propune numele curentului simbolist. Ulterior întemeiază împreună cu Gustave Kahn revista Le Symboliste. Numele propus de Moreas se va impune în faţa celeilalte denumiri a orientării moderniste, lansate de gruparea lui Paul Verlaine, „decadenţii", şi de revista Le Decadent (1886).
        Desi Moreas a dat startul acestei miscari literare, parintele literar este considerat Charles Baudelaire, care a concentrat in poemul sau "Corespondente" trasaturile principale ale simbolismului: dezvaluirea corespondentelor intre universul exterior si lumea sentimentelor, a analogiilor intre elemente, a sinesteziilor. Sinestezia este un procedeu artistic specific poeziei simboliste care consta in alaturarea mai multor senzatii de natura diferita: olfactive, vizuale, auditive intr-un epitet metaforic sau o metafora ("sunet violet", "Primavara ... o pictura parfumata cu vibrari de violet").
        Poezia simbolistă este exclusiv o poezie a sensibilităţii pure. Poetul simbolist nu este interesat nici de poezia naturii în sine, nici de poezia socială, nici de poezia de idei.
        Obiectul poeziei simboliste îl constituie stările sufleteşti nelămurite, confuze, care, neputând fi formulate clar, sunt transmise pe calea sugestiei.Sugestia este folosită drept cale de exprimare a corespondenţelor/ a legăturilor ascunse dintre lucruri, prin cultivarea senzaţiilor coloristice, muzicale, olfactive, uneori în imagini complexe (sinestezii).Mallarme: „A numi un obiect înseamnă a suprima trei sferturi din plăcerea pe care ţi-o dă un poem, plăcere care constă în bucuria de a ghici încetul cu încetul; să sugerezi, iată visul nostru".
        Cultivarea simbolului are, de asemenea, o importanţă majoră în cadrul acestui curent. Utilizat în poezia anterioară (de pildă, la romantici) pentru a exprima, a lămuri, a materializa o idee sau un sentiment (simbolul explicit), la simbolişti, funcţia simbolului rămâne aceea de a sugera (simbol implicit).
 înclinaţia către stări sufleteşti nedefinite, predispoziţia pentru reverie, visare reprezintă alte trăsături ale poeziei simboliste.
        Un element definitoriu al poeziei simboliste îl reprezintă căutarea muzicalităţii exterioare, obţinută nu numai prin ritmuri şi rime perfecte, ci mai ales prin repetiţia obsedantă a unor cuvinte, a anumitor vocale sau a refrenului.
        Pentru crearea sugestiei, simboliştii folosesc adeseori versul liber, care exprimă nestingherit de rigorile prozodiei mişcările intime ale sentimentului poetic (muzica interioară); Paul Verlaine: „Muzica înainte de toate".
Simboliştii au predilecţie pentru anumite teme şi motive: iubirea, nevroza, târgul provincial ca element al izolării, natura ca loc al corespondenţelor.
Reprezentanţii de seamă ai curentului simbolist în Franţa sunt: precursorul Charles Baudelaire, autorul poeziei Corespondenţe, considerată o adevărată artă poetică pentru simbolismul francez, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine (cu a sa Art poetique), Stephane Mallarme.

Revista "Literatorul".

       
Simbolismul s-a manifestat în literatura română aproape sincronic cu simbolismul european.Primele idei care prefigurează simbolismul la români si care încearcă să-l teoretizeze apar odată cu Alexandru Macedonski si sunt puse în circulatie prin revista poetului, “Literatorul”. Chiar înainte de reconstituirea simbolismului ca scoală, în Franta, apar în această revistă, încă din primul ei an de existentă, 1880, articole de directivă, în care sunt expuse puncte de vedere simboliste. De altfel, Macedonski avea să-si revendice mai târziu, în 1889, printr-un articol intitulat “În pragul secolului”, merite de pionier al simbolismului pe plan european. “Belgienii, si se poate zice aceasta cu mândrie si despre mii din români - scrie el - dacă n-au fost tocmai ei precursorii miscării, au avut meritul de a fi întrevăzut din vreme întinderea strălucită ce se deschidea glorioasă dinaintea poeziei viitorului, Maeterlinck, Rodenback, Verhaeren, Giraud, Franz Ell, Fernand Severin si altii încă - cei patru întâi citati, astăzi deja ilustri - au avut onoarea, împreună cu mine, să ia parte acum 12 ani, la miscarea provocată din Liege de revista “La Wallonie”, al cărei energic si valoros director era dl. Albert Hockel, unul dintre distinsii colaboratori actuali ai marii reviste pariziene “Mercure de France”. De altfel, în numărul din august 1886, Macedonski publicase, într-adevăr, patru poezii în limba franceză: Volupté, Hystérie, Haine, Guzla.
Încă în 1880 apăruse în "Literatorul" articolul intitulat “Despre logica poeziei”, în care erau formulate idei care anticipau anumite judecăti ale lui Mallarmé. Nu numai că se făceau apropieri între poezie si muzică, dar se releva deosebirea de structură dintre poezie si proză. Poezia - accentua Macedonski - îsi are logica ei particulară, deosebită de logica prozei: ”Logica poeziei e, dacă ne putem exprima astfel, nelogică la modul sublim”. Întrucât tot ce nu e logic e absurd, “logica poeziei e, prin urmare, însusi absurdul”.
Un adevărat manifest presimbolist, apărut în “Literatorul” din 15 iunie 1892, este "Poezia viitorului", articolul scris de Macedonski. Prin simbolism - se spune în articol - ca si prin instrumentalism, care este “tot un simbolism, cu deosebire că sunetele joacă în instrumentalism locul imaginilor”, poezia “si-a creat un limbaj al ei propriu, limbaj în care se simte în largul ei…”.
După părerea poetului, “simbolismul unit cu instrumentalismul” este, ca si wagnerismul, “ultimul cuvânt al geniului omenesc"..avându-l ca teoreticican pe Alexandru Macedonski, conducător al cercului revistei Literatorul. Iniţial respins de reprezentanţii Junimii, de scriitorii de la Contemporanul, ca şi de orientările tradiţionaliste (sămănătorismul şi poporanismul), simbolismul românesc s-a impus prin poeţi reprezentativi, după anul 1900: Dimitrie Anghel, Ştefan Petică, Ion Minulescu şi George Bacovia.

George Bacovia(1881-1957).

       
George Bacovia (1881-l957), pe numele sau adevarat George Vasiliu, s-a nascut in sptembrie 1881 la Bacau.Pseudonimul de Bacoa il imprumuta de la numele roman al orasului Bacau. Temele fundamentale ale liricii bacoveniene sunt lumea orsului de proncie, a targului sufocant, singuratatea(solitudinea), natura bacoana, care este de fapt o stare de spirit, iubirea si moartea.
        "Plumb" de George Bacoa este o arta poetica simbolista. Conceptul de arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun ziunea despre lume si ata a unui autor, despre menirea lui in Univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care-l particularizeaza.
Universul poetic bacovian are la bază câteva motive specifice liricii simboliste.
 Este vorba, în primul rând, de motivul singurătăţii, preluat din romantism. Numai că, la Bacovia, solitudinea devine un sentiment sumbru, apăsător, asociat cu spaţiul camerei (izolarea) sau cu spaţii exterioare: parcul, străzile sau oraşul de provincie. în mulţime, eul poetic bacovian se simte înstrăinat, inadaptat, fără putinţă de comunicare cu ceilalţi, rătăceşte fără sens, cu gesturi absurde. Sentimentul inadaptării produce înstrăinarea şi dorinţa de evadare. Motivul solitudinii apăsătoare estel elementul de recurenţă în volumul de debut, din 1916: Plumb.
       

                                  George Bacovia - Plumb

                Dormeau adânc sicriele de plumb,
               Si flori de plumb si funerar vestmint --
              Stam singur în cavou... si era vint...
              Si scirtiiau coroanele de plumb.

            Dormea întors amorul meu de plumb
           Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig --
          Stam singur lânga mort... si era frig...
          Si-i atirnau aripile de plumb.

Poezia "Plumb" de G. Bacoa deschide volumul de debut, cu acelasi nume, aparut in 1916. Poezia se inscrie in universul liric specific bacoan, al " atmosferei de plumb, in care pluteste obsesia mortii si o descompunere a fiintei organice"(Eugen Lonescu).
        Tema poeziei o constituie conditia de damnat a poetului intr-o societate meschina, care nu-l intelege, o societate superficiala, neputincioasa sa aprecieze si sa inteleaga valoarea artei adevarate. Ideea exprima starea de melancolie, tristete, solitudine a poetului care se simte incatusat, sufocat spiritual in aceasta lume care-l apasa, in care se simte inchis definitiv, fara a avea vreo solutie de evadare.
        Titlul poeziei este simbolul plumb, care are drept corespondent in natura metalul, ale carui trasaturi specifice sugereaza stari sufletesti, atitudini poetice: greutatea metalului sugereaza apasarea sufleteasca, culoarea cenusie sugereaza monotonie, iar sonoritatea surda a cuvantului, care este alcatuit din patru consoane si o singura vocala, sugereaza inchiderea definitiva a spatiului existential, fara solutii de iesire.
 Poezia este alcatuita din doua catrene, fiind prezente doua uri ale existentei: unul exterior sugerat de cimitir, cavou, vesmintele funerare si unul interior sugerat de sentimentul de iubire care-i provoaca poetului disperare, nevroza, deprimare, dezolare.
        Strofa intai exprima simbolic spatiul inchis, sufocant, apasator in care traieste poetul, ce poate fi societatea, mediul, propriul suflet, propria ata, destinul sau odaia. Repetarea simetrica a simbolului "plumb", plasat ca rima la primul si ultimul vers al strofei intai sugereaza apasarea sufleteasca, neputinta poetului de a evada din aceasta lume obositoare, stresanta, sufocanta.
        Strofa a doua a poeziei ilustreaza mai ales spatiul poetic interior, prin sentimentul de iubire care "dormea intors", sugerand disperarea poetului, "strig", intr-o solitudine morbida, "stam singur langa mort", dragostea nefiind inaltatoare, ci dimpotriva, este rece, "frig" si fara nici un fel de perspective de implinire, "atarnau aripile de plumb".
Poezia "Plumb" este o confesiune lirica, Bacovia exprimandu-si starile prin marcile persoanei I singular in sintagma "stam singur", care se regaseste simetric la inceputul versului al treilea din fiecare strofa.
        Alte simboluri sunt verbele auditive a caror sonoritate stridenta, enervanta sugereaza disperare, tristete: "sa strig", "scartaiau". Imperfectul verbelor sugereaza lipsa oricaror stari optimiste, starile interioare ale poetului fiind proiectate in vesnicie, eternitate ("dormeau", "stam", "era", "atarnau"), actiunea lor neavand finalitate. Cromatica este numai sugerata in aceasta poezie, prin prezenta elementelor funerare: vesminte, flori, coroane si plumb, iar olfactivul prin simbolul "mort". Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic ce domina aproape intreaga poezie, alternand cu peonul si amfibrahul.
       Impresionat de valoarea certa a poziilor bacoveniene incluse in volumul "Plumb", Alexandru Macedonski publica in resta "Flacara" urmatoarea epigrama:"Lui G. Bacoa:
Poete scump, pe frunte porti mandre foi de laur
Caci singur, pana astazi, din plumb facut-ai aur."